Un tânăr manechin român, imaginea Guess în întreaga lume

Nicoleta Vaculov, o tânără din Tulcea, a ajuns imaginea brandului Guess la nivel internaţional.
  • Un tânăr manechin român, imaginea Guess în întreaga lume

Nicoleta Vaculov este cunoscută şi în România, unde a colaborat cu numeroşi designeri. Dintre aceştia, Mirela Stelea a ales-o să-i reprezinte, ca şi imagine, colecţiile Cruise 2011 şi Asmara.

“Nicoleta mi-a atras atenţia de prima dată când am văzut-o. Ţin minte că am avut atunci de ales între 15 modele. Toate erau frumoase, însă Nicoleta avea acel ceva, acea senzualitate şi voluptate de care aveam nevoie. Am lucrat foarte bine, foarte lejer cu ea. Nicoleta s-a comportat de fiecare dată ca un profesionist. Nu este de mirare că acum lucrează cu Guess. O felicit şi îi urez mult succes pe mai departe!”, a declarat Mirela Stelea.

Românca a pozat pentru campania oficială Guess de costume de baie şi cea de jeans, fotografiile oficiale urmând să fie montate pe panouri publicitare din Statele Unite ale Americii şi Europa în această primăvară. B amai mult, Nicoleta a atras atenţia şi celor de la FHM Marea Britanie, urmând să apară în curând în renumita publicaţie în cadrul unui pictorial.

Detalii pe http://www.unica.ro/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s